Ne construim o lume a noastra, o desenam in culorile preferate si apoi cu o guma stergem imperfectiunile si tindem sa o facem perfecta. Mergem pe poteci necalcate de vreme, cautam absolutul si nemurirea, cand tot ce ar trebui sa cautam ar fi fericirea. Ne ascundem dupa cuvinte pompoase si dupa fraze pe care nu le putem intelege ca sa ne cream un zid. Alergam printre necunoscuti in fiecare zi si in final ajungem unul dintre cei necunoscuti. In fiecare zi luam decizii: unele bune , altele proaste. Pasim prostesc pe o poteca necunoscuta si nepavata si cautam ce cauta si ceilalti. Altii au inceput sa gandeasca pentru noi sau cel putin asa ii lasam noi sa creada. Fericirea dispare in ghearele unei tufe de trandafir. Vedem doar culorile care ne sunt permise, nici macar noi nu vrem sa evadam din tipar de dragul altor culori. Nimicul nu mai e inspaimantator pentru ca oricum nu ne mai pasa. Intr-o lume plina de sens am reusit sa ucidem tot ce aveam mai pretios. Ne dor mainile si picioarele de la stat. Atingem starea de plictis pentru ca traim in fata unui ecran care nu ne ofera decat ce vrem noi: informatii, barfe, prietenii anoste, oameni care au renuntat, povesti despre fericiri pierdute, povesti despre orice, cuvinte reci si altele. Daca noi asta cerem, de ce ne asteptem sa ni se ofere altceva? In tine fierbe ceva si singurul mod de a te linisti este sa iesi in ploaie, sa o lasi sa te spele de probleme, necazuri, durere, lacrimi. Sa o lasi sa te ude, cum nu a mai facut-o de mult. Sa o lasi sa te sarute si sa te mangaie cu pasiune, caci da, ea a mai ramas singura care te mai intelege si acesta este singurul mod in care tu ca persoana mai ai vreo reactie. Zambesti complice atunci cand gandurile tale ascunse printre conotatii si sintagme inutile ajung in alte parti, acolo unde crezi tu ca trebuie. Cateodata te pierzi si tu in cuvintele astea.
Nu crezi ca mai are rost sa lupti pentru ca te simti si tu fad. Deja ceri ce nu poti oferii si oferi ce nu poti cere. Ai intrat in cercul ala de unde odata ai iesit sa vezi si alte culori. Cum percepi tu durerea, iubirea, prietenia? Ce conteaza ele, atunci cand tu ai auzit de ele doar din carti? Incerci sa vorbesti mereu la subiect, sa nu dai informatii inutile si ai ajuns sa nu mai vorbesti. In fiecare zi pari mai trist si ai uitat sa zambesti. Ai vazut tu om perfect? Si atunci de ce iti doresti tu sa fi primul exemplar?
As vrea sa te invat sa zambesti, te rog lasa-ma sa-ti arat ca pot!
2 ComentariiMmmm … das ist eine traurige bolg - … Ich glaube, dass wir unser Glück in den anderen Menschen in die Hände und es sich nicht um eine gute Sache
@ihga, ich möchte eigentlich nicht böse oder so sein, aber man braucht von zeit zu zeit, Verben benutzen. In diesem Fall, dein Kommentar hat keins. Also, kein Sinn. Kannst du mir bitte erklären, was du sagen würdest ?
MfG 
