h…a….i…o…s…
Daca ma uit într-un punct fix, simt cum incep ochii să-mi lacrimeze iar picioarele să mi se desprinda de pamant. Am senzatia ca levitez, ca toate obiectele din jurul meu capata dimensiuni colosale si toate vor sa pice pe mine. E frig, foarte frig. As vrea sa nu mai simt ce simt.
Vreau sa fiu un copil mic si tembel si tu sa ma iubesti si asa.
E atat de haios sa privesti oamenii din jur, sa nu-i auzi, sa-i vezi cu feţele alea abatute si triste si tu sa ai sentimentul ala de „i rule this world”. Haios intr-adevar.
“De-as putea s-opresc orasu-n loc, si-apoi c-o guma sa sterg fiecare bloc;
Din bucati de plaja sa cladesc un alt oras in care oamenii zambesc;
Vreau sa traiesc pe o strada desenata de-un copil,
Sa fiu si eu un desen sub pasii mici ai fetei gri;
Orasul ne-nvata sa nu mai zambim
Orasul ne-nvata mereu sa fugim”
