“Dormeau adanc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint
Stam singur in cavou… si era vint…
Si scirtiiau coroanele de plumb.
Dormea intors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig
Stam singur langa mort… si era frig…
Si-i atirnau aripile de plumb. ”
George Bacovia- Plumb
Azi te-au dat afara din paradis si soarta te taraste prin noroi. Ploua si rimelul iti curge pe obrajii mult prea albi. Atat cu fericirea ta. Ai scapat-o printre degete. Te apasa gandurile rele. Te apasa disperarea ta si frigul de afara. Te ineci in picuri de ploaie si lacrimi. Ai curaj sa te uiti in oglinda si sa te privesti pe tine? Sa nu te uiti la fata aia zambitoare care o afisezi peste tot, sa te privesti pe tine cu adevarat, sa-ti privesti sufletul, sa vezi dincolo de zambetul ala fals de copil lovit. Sunt sigura acum ca flacarile alea ce le simteai nu mai te incalzesc, sigur acum esti prea rece sa mai zambesti fals. Nu mai e nimeni sa te judece acum. Esti doar tu cu tine. E mai greu asa nu? Nu ai pe cine acuza, pentru ca ai gresit doar tu. Acum plangi te rog si te rog sufera ca sa-ti dai seama cum altii s-au simtit din cauza ta. Nu iti face griji, o sa-ti revii si o sa inveti ceva din lacrimile astea in final oricum nu o sa mai contezi nici tu, nici ei, o sa conteze ce a fost frumos si nu uita ca totul se judeca atunci, dincolo de aparentele false.
Succes!
Nici un comentariu :( 
